fbpx

Nu trebuie să cheltuim bani pe chimicale pentru a scăpa de insecte şi şoareci, această plantă este mai mult decât eficientă şi la îndemâna oricui.

advertisement



Există o mulţime de produse care ne pot scăpa de aceşti “musafiri” nepoftiţi, însă majoritatea au la bază o mulţime de chimicale destul de periculoase. Iată că putem economisi bani şi scăpa foarte repede de aceste probleme cu ajutorul unei plante, cunoscută de noi toţi. Aşadar, menta este soluţia minune. Este extrem de uşor de întreţinut, iar o soluţie din câteva frunze de mentă sau chiar ulei esenţial de mentă ne poate scăpa de aceşti musafiri. Există mai multe variante, cea mai simplă este cea în care puneţi câteva frunze de mentă într-un recipient şi adăugaţi apă. Amestectul trebuie lăsat peste noapte pentru ca menta să îşi lase aroma. Dăunătorii urăsc mirosul de mentă, aşadar aceştia vor dispărea. O altă metodă este cea din imagini, mentă, usturoi, piper şi săpun lichid.

advertisement