fbpx

Se întoarce şi îşi vede viitoarea mireasa pentru prima dată, urmăreşte cu atenţie reacţia lui emoţionantă!

advertisement

Tyson şi Hayley au o poveste de dragoste impresionantă, iar momentul în care şi-au jurat iubire veşnică a fost cel mai important moment din viaţa lor. Deşi au pus la punct toate detaliile, cei doi au păstrat o tradiţie foarte importantă pentru ei. Tyson nu i-a văzut rochia de mireasă până în ziua nunţii şi astfel au vrut să marcheze acest moment într-un mod cu totul special. Au vrut să aibă o amintire cu totul specială a acestui moment. Astfel, într-un cadru de poveste el o aşteaptă emoţionat, iar în momentul în care ea apare, totul devine rupt dintr-o poveste. Imaginile sunt impresionante!

advertisement